Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru APUNE LA CURENT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 10 pentru APUNE LA CURENT.

Dimitrie Anghel - Moartea babacului

... ochilor. Sub povara anilor mulți, cu vremea, el renunță și devine ca o oglindă moartă în care nu se mai reflectează nimic. Nici amintirile căzute la fund ca niște cadavre nu se mai ridică la suprafață, nici zori nu mai mijesc, nici apusuri nu te mai întristează. Răsărituri nu mai sunt cu putință, și cînd după orizontul pe care-l ... mai poate pune în mișcare... Și așa era și mortul meu, un biet lucru uitat și părăsit într-o odaie, un obiect de curiozitate scos la zile mari și arătat la rude și musafiri care-și aduceau aminte și mai întrebau din cînd în cînd : mai trăiește babacu' ? Și bietul bătrîn, izgonitul din viață de atîta ... fantezista rătăcitoare ce nu mai are hodină, nici astîmpăr, ușernica umbră care colindă toată lumea și umblă toate drumurile, s-a oprit și la geamul patriarhului, să-l mai vadă ce face, și, învinsă de milă, l-a dezrobit de zile. Abia mai aplecat pe un umăr ... viață ce apusese dormea acuma liniștită. În feșnicarele mari, de-a dreapta și de-a stînga, flacările albe se plecau după ...

 

Constantin Negruzzi - Flora română

... dianthus, micșunele cheiranthus, paparune glaucium și rândunițe asclepias. Omagul aconitum și odoleanul valeriana se puseră lângă mătrăguna atropa și rostopasca, chelidonium. Celelalte cum le veni la socoteală și — hora începu. Eu stăm la o parte și ascultam convorbirea lor. — Ian uită-te, zicea românița anthemis, cătră siminoc gnaphalium, la veneticele aceste, cât sunt de păcătoase și de ovilite! ar crede cineva că iese din spital. Văzdoaga asphodelus și hilimica calendula râd de dânsele... â ... singura roză ce-mi place, și care înflorește o dată la finitul lui mai; ea este însă cea mai frumoasă și cea mai odorantă. Roza la noi se numea rujă pană ce au venit grecii și i-au zis trandafir t??a?t?f????? (cu treizeci de foi), voind ... a corecta pe acei ce-i dau o sută (centifolia); și numele de trandafir i-a rămas, deși pe la une locuri la țară o numesc tot rujă. și apoi am și alte cuvinte ca să o prefer. Roza simplă era acea ce figura la ospețe pe mesele romanilor; ea era acea ce încununa cupa lui Anacreon. Iată iasomie, gura leului antirrhinum, melisă, creasta cocoșului gelosia cristata, sulcină melilottus, rozeta ...

 

Titu Maiorescu - Observări polemice

... literat se țin de literatura nepublicată. Păcat că nu se țin toate de această literatură! Cel puțin dacă este să le judecăm după proba de la pag. 217 și 218 ale Lepturariului. Acolo se află o poezie a părintelui Scriban, scrisă cu ocaziunea sfințirii temeliei de la arcul care împreunează cele două binale ale liceului din Iași. Poezia începe așa: Oh! obiect de veselie și de întristare plin! O! lucrare, care mesteci ... trata asemenea lucruri într-o carte de școală? Să nu uităm că păr. Suhopan trăiește încă, și în timpul publicării Lepturariului era profesor de teologie la Universitatea din Iași. Pentru obșteasca plăcere de a unui tânăr mână, De un Dăniil Scăvinschi cel mititel la statură, Pe care plăcu naturii a-l lucra-n miniatură. Mai înainte se află curioasa călătorie la Borsec , în care Scavinschi se vede foarte maltratat de tovarășii săi de drum, boierii Vasilică Milu, aga Costache, hatmanul Palade cu cocoanele lor și care ... a drumului supărare. Adeseori făcea baluri nobilimea ungurească Să le pară mai plăcută clima acea chiar ursască. Făceau și plimbări cu toții pe jos pe la ...

 

Nicolae Gane - Piatra lui Osman

... țiind în mână câte un lung toiag, semn al statorniciei; dincolo flăcăii veseli și neastâmpărați, cu pletele lasate pe umere, copii zburdalnici ai muntelui, harnici la muncă, ușori la joc, așteptând începerea horei cu nerăbdare ca să mai poată schimba câte o strângere de mână cu draga lor. Apoi fetele, blonde ca spicele de ... prins eu doar pe Catrina înroșindu-și ochii cu capătul ștergarului, pentru ca să creadă lumea că plânge? Așa-i obiceiul pământului; fata învață de la mamă, și mama de la bunică. — Poate, măi, că ai dreptate; însă mie îmi pare că Irina nu se prefăce. Am văzut-o de multe ori așa de supărată ... cineva două simțiri deosăbite, luptându-se cu putere: amorul și o grozavă frică. Cea mai mare parte din lumea care era acolo nu luă sama la gălbeneala de pe fața Irinei și acei puțini, care au văzut această schimbare, crezură negreșit că vine de la rușinea ce simt fetele în momentul logodnei. Un bun observator însă, ar fi zărit tot atunci o figură arămie, cu doi ochi mici în cap ... șopârlă prin mulțime și înaintând spre Irina cu pași nevăzuți ca și spiritul cel rău. Numai Ion observă această împrejurare. — Luat-ai tu samă

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... Panait Istrati - Chira Chiralina Chira Chiralina de Panait Istrati I - STAVRU Adrian străbătu, buimac, scurtul bulevard al Maicii Domnului, care, la Brăila, duce de la biserica cu același nume la Grădina publică. Ajuns la intrarea grădinii, se opri, încurcat și necăjit. — Ce dracu! exclamă el cu voce tare, nu mai sunt copil! Și cred că am tot dreptul ... — amestec îmbălsămat de miros de flori — și se gândea la ceea ce nu putea înțelege. El nu înțelegea mai ales împotrivirea mamei sale la legăturile lui de prietenie, împotrivire care dăduse naștere la o ceartă violentă între mamă și fiul ei unic. Adrian își zicea: “Pentru ea, Mihail e un străin, o haimana suspectă, servitorul plăcintarului kir ... mai mari! De atunci ei nu se mai văzură: Stavru bătând bâlciurile între martie și octombrie, iarna vânzând castane coapte, Dumnezeu știe pe unde. Pe la Brăila, nu venea decât să se aprovizioneze. Adrian a fost tot atât de mulțumit să-l întâlnească acum pe bancă în grădină, cum ... palidă a serii și o găsi aceeași. Nimeni n-ar fi putut să-i ghicească etatea. Totuși, Adrian băgă de seamă că, pe ...

 

Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie

... la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un revolver, în dreapta câte un baston sănătos, și la picioare opinci de piele roșie, legate cu șferi negre de lână de capră, care ne înfășurau în spirală pulpa până la genunchi peste un colțun negru de lână vrâstat cu roș. O pălărie neagră și mare putea, la nevoie, să mă apere și de ploaie și de soare. Tovarășul meu, în loc de pălărie, avea pe cap un chipiu de uniformă, iar drept ... de la Dărmănești, la stânga, spre Gârcina, pentru a tăia peste dealuri, pe drumul de picior. Drumul acesta ne duse spre Gârcina până la biserica din sat, de unde trebuia să ne îndreptăm către Almaș: în drum ne întâlnirăm cu preotul locului, care mergea cu un țăran la un ogor din apropiere. Pe preot îl cunoșteam și-l întrebai de drumul ce trebuia să apucăm, ca să ieșim la Almaș. După ce căpătarăm lămuririle trebuincioase, plecarăm înainte. În urmă tocmai, am aflat că țăranul ce însoțea pe preot era ajutorul de primar al comunei ... Furăm deci cu mare dragoste ospătați și găzduiți până a doua zi. Jitărie — bariera unui sat. Ciritei — tufiș de copăcei. De ...

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... portativ, cărțile de căpătâi care, împreună cu Diogen Laerțiul, repertoriu de cancanuri și idei antice (amintit adesea de Coco Dimitrescu în ,,prelegerile" lui nocturne de la Cosman și găsit din întâmplare la un anticar), alcătuiesc biblioteca mea estivală. Cataloagele -- pentru momentele de lirism intelectual. Unele cărți le-ai citit. Ți-aduci aminte și împrejurările. (Era pe vremea ... întotdeauna mutra mirată și comică), apoi o prepoziție cu înțelesurile ei subtile, demonstrate prin exemple naive. Și tot așa, în partea a doua, la numele proprii -- un rege merovingian, un promontoriu, o primadonă italiană. Visezi la regele pletos, la promontoriul care împinge departe în mare un oraș cu nume ciudat, și mai cu seamă la diva care a debutat la Neapole și a fost pe rând (sau aproape) metresa unui duce, a unui conte, a unui tenor și apoi ... gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorând ,,voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la ...

 

Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis

... fără margini nu este orice bucată de timp, oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată? Și iată cum. Presupuind lumea redusă la un bob de rouă și raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta ... putea numi, și totuși de o profundă melancolie. Melancolia în vârsta lui este semnul caracteristic al orfanilor; el era orfan, o existență -cum sunt multe la noi — fără de speranță și, afară de aceea, determinat prin naștere la nepozitivism. În introducerea acestor șiruri am surprins unele din cugetările care-l preocupau în genere — și c-un asemenea cap omul nu ajunge departe ... și parcă-i topea ochii sărutându-i, și parcă i se topea sufletul, ființa, viața, privind-o... vecinic privind-o. Pe ici pe colo pe la mese se zăreau grupe de jucători de cărți, oameni cu părul în dezordine, ținând cărțile într-o mână ce tremura, plesnind din degete cu cealaltă ... țigară lungă în gură a cărei independență era mărginită numai de buzele individului, se uita — dracu știe, cu interes ori așa numai ...

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... Alexandru Vlahuţă - Pictorul Grigorescu Pictorul Grigorescu de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 I. UN SOL AL NEAMULUI 2 II. VIAȚA PICTORULUI 3 III. AGAPIA 4 IV. LA BARBIZON 5 V. ÎN ȚARĂ 6 VI. PRIMA EXPOZIȚIE 7 VII. ÎN LARG... 8 VIII. ÎN RĂZBOI 9 IX. ÎN PACE 10 X. LA PARIS 11 XI. 1887 12 XII. POSADA 13 XIII. CIOBANII LUI GRIGORESCU 14 XIV. ȘOAPTA ADEVĂRULUI... 15 XV. TAINA PUTERII 16 XVII. LA CÂMPINA 17 XVIII. CHIPURI 18 XIX. ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ... 19 XX. PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE 20 XXI. POEZIA VIEȚII 21 XXII. ÎN AMURG I. UN SOL ... vrăjmași ai tuturor creștinilor am luptat noi aici, neajutați de nimeni, atâta amar de vreme. Câmp de război ne-a fost țara, de la Mircea până la Mihai Viteazu. Pictorii noștri, artiștii noștri, toți aleșii neamului nostru au pierit în bătăliile cu turcii. Deschideți istoria, și vedeți ce era aici, la gurile Dunării, în veacul de aur al artei creștine! Din aceeași rasă de oameni mari au fost desigur și Ștefan al Moldovei, ca și Leonardo ... speria. Mișcările lor violente îl fâceau să se depărteze, înfricoșat ca de o primejdie. Era un copil tăcut, timid, străin pe pământ. El se uita ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... o astfel de soartă e frumoasă, că e fără apărare și fără hotar, erau să mă înjunghie și pe mine. M-am întors atunci tot la Sadoveanu, la oamenii lui mai mult muți și care rezolvau totul cu o îmbiere spre oala cu vin; ăștia nu puneau mâna la cuțit pentru un gând bun ce le aduceai, ba, dimpotrivă, atunci vârau tesacul înapoi la brâu și deschideau ochii mari spre câmpii, spre culmile, spre zăvoaiele și apele peste care împărățeau, și urechi largi la o poveste chiar fără tâlc sau la o vorbă de duh, fără nici un folos, dar bine adusă. Pe urmă, cu vârsta, m-a prins dorul călătoriilor pe apă. Dar ... s-a băgat de seamă că actele mele erau șubrede de tot. Ba s-a mai băgat de seamă - și eu la fel, abia atunci am băgat de seamă - că uitasem să mă prezint în anul acela la recrutare (pe vapoare nu servisem decât în marina comercială). M-am pomenit, așadar, oprit la comenduire pentru fals și nesupunere la legile militare. Și cum abaterile mele penale se împărțeau între jurisdicția militară și cea civilă, m-am pomenit purtat între baionete de